Acutis și Frassati sfinți în anul Jubileului. Un eveniment privind drepturile copilului la Vatican
Salvatore Cernuzio – Cetatea Vaticanului
Milenarul și studentul, amândoi sfinți în timpul Jubileului. Carol Acutis și Pier Giorgio Frassati, model și punct de referință pentru credința a mii de tineri din întreaga lume, vor fi canonizați anul viitor: Acutis în timpul Zilei adolescenților, programată între 25 și 27 aprilie, Frassati în timpul Zilei tineretului, care va fi între 28 iulie și 3 august. Papa a anunțat acest lucru, miercuri dimineață, 20 noiembrie a.c., la finalul audienței generale, stârnind aplauze furtunoase în Piața Sfântul Petru, plină de mii de credincioși adăpostiți sub umbrele. Printre ei, și câțiva copii din comitetul de organizare a unui eveniment major care va avea loc la Vatican pe 3 februarie: Întâlnirea mondială privind drepturile copiilor, intitulată „Să-i iubim și să-i protejăm”, la care vor participa experți și personalități din diferite țări. Papa a mai anunțat la finalul audienței de astăzi faptul că va fi instituită Ziua internațională a drepturilor copilului și adolescentului, iar această veste a fost și ea întâmpinată cu aplauze puternice, grupul de copii prezenți la audiență, alergând spre scena unde se afla Suveranul Pontif pentru a-l saluta și a-i mulțumi.
”Va fi o ocazie de a găsi noi modalități de a veni în ajutorul și protecția milioanelor de copii încă fără drepturi, care trăiesc în condiții precare, sunt exploatați și abuzați și suferă consecințele dramatice ale războaielor”.
Un eveniment la Vatican pentru drepturile copilului
„Există un grup de copii care pregătesc această zi. Vă mulțumesc tuturor celor care faceți acest lucru!”, a spus papa, arătând spre micul grup de băieți și fete care purtau șepci galbene și afișul ”Roți pentru pace”, fiind însoțiți de părintele Enzo Fortunato și de Aldo Cagnoli, ambii organizatori ai celebrei Zile Mondiale a Copilului, care a avut loc în luna mai a.c., pe Stadionul Olimpic.
Imediat după cuvintele papei, o fetiță a alergat spre treptele bazilicii: „Puteți vedea că există o curajoasă...”, a spus papa Francisc. „Acum vin toți!”, a exclamat văzând întregul grup alergând spre el, pentru a-i mulțumi, în numele tuturor colegilor lor, pentru această inițiativă importantă.
䲹ԴDzԾă
La finalul audienței, papa Francisc, a făcut anunțul celor două canonizări: ”Vreau să spun că anul viitor, de Ziua copiilor și adolescenților, îl voi canoniza pe Fericitul Carol Acutis, iar de Ziua tinerilor, anul viitor, îl voi canoniza pe Fericitul Pier Giorgio Frassati”.
Doi „tineri” sfinți
Pe 23 mai a.c., papa Francisc a aprobat decretul de canonizare a Fericitului Carol Acutis, tânărul laic îndrăgostit de Euharistie, cu pasiune pentru informatică, definit de mulți drept „un influencer al sfințeniei”. În Consistoriul ordinar din 1 iulie, papa a anunțat că Fericitul Carol va fi ridicat la cinstea altarelor „la o dată ce urmează a fi stabilită”. Episcopul de Assisi, Domenico Sorrentino anticipase în ultimele luni că ”Providența dorea ca proclamarea sfințeniei sale, „canonizarea”, să aibă loc în anul Jubileului, care va începe în câteva luni”.
Frassati, un tânăr student din Torino, terțiar dominican și membru al Vincențienilor, Fuci și Acțiunii Catolice, este în schimb unul dintre cei mai cunoscuți fericiți dintre noile generații de catolici, considerat unul dintre Sfinții „sociali” italieni. Membru al unei familii înstărite, dedicat rugăciunii și celor vulnerabili, a fost și un bun sportiv: „Alpinist... grozav”, l-a numit papa Ioan Paul al II-lea, care a vrut să-l beatifice pe acest „băiat al celor opt Fericiri” în anul 1990. Acum, un alt pontif cu origini piemonteze, îl ridică la cinstea altarelor, într-un an dedicat speranței, cea pe care, atât Acutis cât si Frassati, au predicat-o, nu cu cuvinte, ci cu viața.