Nunțiul apostolic în Ucraina: De doi ani vedem moartea în față, dar continuăm să sperăm
Cetatea Vaticanului - Alessandro De Carolis
Pope - 26 februarie 2024. NunÈ›iul apostolic în Ucraina, mons. Visvaldas Kulbokas a vorbit nu doar despre frica continuă dar È™i despre credinÈ›a care-i întăreÈ™te pe oameni, despre oboseala copleÈ™itoare în urma celor doi ani de conflict, dar È™i despre momentele de respiro, considerate un har. În interviul acordat mijloacelor de comunicare din Vatican, nunÈ›iul apostolic în Ucraina, monseniorul Visvaldas Kulbokas, a oferit ascultătorilor autenticitatea unui mozaic de sentimente, nevoi È™i suferinÈ›e ale unei țări care supravieÈ›uieÈ™te de doi ani în ciuda doliului È™i a distrugerilor, în interiorul unui tunel în care, deocamdată, lumina păcii este invizibilă.
Întrebat care este situaÈ›ia reală din Ucraina, la doi ani de la începutul agresiunii ruseÈ™ti, mons. Kulbokas a spus:
"Evident, situaÈ›ia este una de mare suferință. Există câteva mii de prizonieri, care trăiesc sau, mai bine spus, supravieÈ›uiesc, în condiÈ›ii inumane, cel puÈ›in judecând după relatările celor care s-au întors acasă. În fiecare dimineață îmi încep rugăciunea în comuniune cu ei È™i cu copiii separaÈ›i de părinÈ›i sau de tutorii lor legali, pentru că È™tiu că trăiesc o mare suferință È™i, cu foarte rare excepÈ›ii, nu există nicio modalitate de a-i ajuta. Sunt cei care locuiesc în regiunile din apropierea liniei frontului, majoritatea bătrâni sau oameni săraci, care nu îndrăznesc sau nu au puterea fizică de a-È™i încerca norocul în altă parte. În plus, aceÈ™tia sunt complet dependenÈ›i de ajutorul umanitar, inclusiv de apă È™i pâine. Și există o întreagă reÈ›ea de preoÈ›i, lucrători în domeniul caritabil È™i voluntari care se ocupă de crearea unei reÈ›ele logistice de transport, uneori pe mii de kilometri. De asemenea, sunt milioane de băieÈ›i È™i fete din toate regiunile estice, Kharkiv, Dnipro, Poltava, Zaporizhia, Kherson , care nu au putut merge la È™coală, mai întâi din cauza pandemiei de Covid, apoi din cauza războiului. În unele oraÈ™e, se construiesc È™coli subterane, la adăpost de bombardamentele frecvente.
Apoi, sunt È™i colaboratorii locali ai NunÈ›iaturii apostolice din Kiev, despre care nu se È™tie niciodată dacă pot ajunge zilnic la serviciu, deoarece, în timpul alertelor frecvente de raid aerian, sunt blocaÈ›i ore în È™ir acolo unde se află. Mărturisesc că îmi este greu să vorbesc pe larg cu persoane care nu au avut aceeaÈ™i experiență: impresia este că trăim în lumi diferite, în care prioritățile sunt complet diferite. Ca să nu mai vorbim despre morÈ›ii È™i mutilaÈ›ii de război, despre milioanele de persoane strămutate È™i despre refugiaÈ›i ".
Cu referire la situația din diferite zone ale țării, nunțiul apostolic la Kiev relatează:
"Cei care locuiesc în oraÈ™ele apropiate de linia frontului sunt obiÈ™nuiÈ›i să privească moartea direct în ochi. În acest sens, Kievul se află într-o situaÈ›ie mai favorabilă, deoarece atacurile cu rachete È™i drone nu se întâmplă în fiecare zi, plus că are "privilegiul" de a avea un sistem de protecÈ›ie antiaeriană mai robust. A avea un moment de odihnă, chiar È™i o dată la două zile, este un har. Dar, mai aproape de front, oamenii petrec cât mai puÈ›in timp posibil pe străzi, doar pentru a merge la biserică, pentru a-È™i procura mâncarea È™i pentru alte nevoi urgente. L-am întrebat acum câteva zile pe un preot catolic din Kherson: 'Ce vă lipseÈ™te cel mai mult?' El a răspuns: 'Mi-e dor să am măcar câteva ore de liniÈ™te, să mă plimb în liniÈ™te È™i să dorm'. "
Întrebat ce îl miÈ™că cel mai mult din istorisirile celor care se întorc de pe front, nunÈ›iul apostolic Visvaldas Kulbokas a spus:
"Am fost impresionat în repetate rânduri de ceea ce mi-au povestit unii dintre soldaÈ›i despre viaÈ›a lor de rugăciune È™i credință în timpul celor mai furioase momente de pe front. Aici trebuie să fie clar cine sunt militarii: toÈ›i sunt militari acum, de la profesori universitari la specialiÈ™ti în noile tehnologii, de la artiÈ™ti de teatru la antreprenori. Unii dintre ei dau dovadă de o credință care mă stimulează chiar È™i pe mine. De mai multe ori am auzit o astfel de mărturie: "Tot timpul, sub bombardament, în tranÈ™ee sau în contraatac, mă rugam tot timpul È™i îl simÈ›eam pe Isus alături de mine. GloanÈ›ele È™i minele fluierau È™i explodau peste tot în jur, dar eu am rămas în viață". O altă categorie de mărturii care mă frapează este cea a foÈ™tilor prizonieri, cu condiÈ›ia ca aceÈ™tia să fie încă capabili din punct de vedere psihologic să comunice cu oamenii. Aici mă voi abÈ›ine să le redau mărturiile, pentru că sunt de nedescris È™i pentru că eu cred că este mai bine să le povestească ei înÈ™iÈ™i, atunci când vor putea."
La întrebarea dacă vede vreo licărire a unei posibile soluÈ›ii diplomatice pentru a pune capăt conflictului actual, nunÈ›iul apostolic la Kiev a răspuns:
"M-aÈ™ bucura să mă înÈ™el, dar astăzi, personal, nu văd nicio urmă de speranță. Dar, cu harul lui Dumnezeu, totul se poate schimba într-o clipă, aÈ™a că încrederea noastră în Domnul cel milostiv, atunci când ne rugăm, trebuie să fie cât se poate de deplină. În orice caz, trebuie subliniat faptul că cele mai persistente încercări în acest domeniu vin din partea acelei categorii de țări È™i organizaÈ›ii internaÈ›ionale care nu se identifică pe deplin cu niciuna dintre părÈ›i."
"Ce rol au jucat È™i joacă bisericile în susÈ›inerea populaÈ›iei" - a fost, de asemenea, întrebat mons. Kulbokas
"Sprijinul bisericilor" - a spus - "este extrem de important din punct de vedere spiritual. Un război atât de aprig stârneÈ™te neîncredere în rândul populaÈ›iei, pentru că nu se poate înÈ›elege cum a putut începe aÈ™a ceva în secolul XXI. Aspectul spiritual este subliniat în special de soldaÈ›ii de pe front È™i de prizonierii de război: pentru ei, rugăciunea este aproape singura licărire de speranță pe care o au. Este nevoie să ascultăm oamenii, atunci când aceÈ™tia nu pot înÈ›elege cum este posibil ca Bisericile È™i Sfântul Scaun în special să nu poată obÈ›ine rezultatele dorite prin respectivele lor iniÈ›iative. MulÈ›i sunt convinÈ™i că "un cuvânt de la Sfântul Părinte" ar fi suficient pentru a rezolva dificultățile. În dialogul cu aceÈ™ti oameni, se încearcă să se clarifice faptul că nu se poate fi niciodată sigur că anumite iniÈ›iative umanitare vor da roade imediate.
Un alt domeniu de acÈ›iune al Bisericilor este, evident, cel al ajutorului umanitar, iar în această sferă atât instituÈ›iile Sfântului Scaun - prin Elemozineria Apostolică È™i Departamentul în Slujba Dezvoltării Umane Integrale - cât È™i organizaÈ›iile caritabile internaÈ›ionale È™i Bisericile locale, catolice È™i necatolice, fac tot posibilul pentru a veni în sprijinul populaÈ›iei (...)".