蜜桃交友

(Pope - 17 noiembrie 2024) E Ziua Domnului. Suntem la finalul Anului bisericesc dup膬 calendarul romano-catolic. Încheierea unui ciclu de s膬rb膬tori liturgice ne îndreapt膬 aten牛ia spre 牛inta din urm膬 a c膬l膬toriei p膬mânte艧ti. În drum cu Biserica spre împ膬r膬牛ia lui Dumnezeu, cre艧tinii nu cedeaz膬 fricii de un sfâr艧it catastrofic al lumii, dar a艧teapt膬 cu încredere ziua în care Cristos se va întoarce ca s膬 duc膬 la împlinire f膬g膬duin牛ele sale.  În acest sens, timpul de fa牛膬 poate fi v膬zut 艧i ca momentul în care Domnul traseaz膬  comunit膬牛ilor noastre drumul de mântuire pentru noul an liturgic. Va fi drumul t膬u de convertire ce duce la 鈥瀡ia牛a ve艧nic膬鈥�. Va fi drumul comunit膬牛ii cre艧tine din care faci parte. Pentru a men牛ine vie încrederea în ziua de mâine este nevoie s膬 primim zilnic cuvântul Domnului ca hran膬 de drum. Este singura realitate capabil膬 s膬 reziste provoc膬rilor timpului 艧i s膬 umple a艧teptarea care altminteri poate deveni chinuitoare 艧i stresant膬 pân膬 la epuizare. Lecturile de la Liturghia acestei duminici prezint膬, fiecare din unghiul ei, motive suficiente de bucurie 艧i de speran牛膬. Astfel, înc膬 de la început, Dumnezeu care a gr膬it prin profe牛ii de demult, ne asigur膬 prin marele Ieremia: 鈥濭ândurile mele sunt gânduri de pace, 艧i nu de nenorocire; striga牛i c膬tre mine 艧i eu v膬 voi asculta 艧i v膬 voi întoarce din robie de pretutindeni鈥� (cf. Ier 29,11.12.14: Ant. la intrare).

1. Motive profetice de bucurie 艧i de speran牛膬

La rândul s膬u profetul Daniel prive艧te pozitiv spre viitor, când transmite acest cuvânt cu Duhul lui Dumnezeu: 鈥�În acel timp se va ridica Mihail, c膬petenia îngerilor, cel care ocrote艧te pe fiii poporului t膬u; va fi un timp de strâmtoare cum n-a mai fost niciodat膬 de când exist膬 popoarele 艧i pân膬 în acel timp. Dar în acel timp va veni mântuirea poporului t膬u, a tuturor acelora, al c膬ror nume se va afla scris în cartea lui Dumnezeu. 艦i mul牛i dintre cei care dorm în 牛膬râna p膬mântului se vor trezi: unii pentru via牛a ve艧nic膬, iar ceilal牛i pentru ocara 艧i ru艧inea ve艧nic膬. Cei în牛elep牛i vor str膬luci ca firmamentul cerului 艧i cei care au înv膬牛at mul牛imea s膬 umble pe calea drept膬牛ii vor str膬luci ca stelele pentru totdeauna鈥� (cf. Dan 12,1-3: prima lectur膬).

2. Cuvintele lui Isus: motive suficiente de bucurie 艧i speran牛膬

Isus însu艧i declar膬 solemn împlinirea pentru poporul ales a profe牛iilor de demult care acum se realizeaz膬 în Biserica sa. Adoptând un limbaj cu tonalit膬牛i aprinse, specific literaturii apocaliptice, Isus se refer膬 mai întâi la un fapt istoric precis, la distrugerea Ierusalimului, iar apoi cuprinde cu privirea tot orizontul istoriei: 鈥�În acele zile, dup膬 acea mare strâmtorare, soarele se va întuneca 艧i luna î艧i va pierde str膬lucirea. Stelele vor c膬dea de pe cer 艧i puterile cerului se vor zdruncina. Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu mare putere 艧i m膬re牛ie. El îi va trimite pe îngerii s膬i ca s膬-i adune pe cei ale艧i din cele patru col牛uri ale lumii, de la marginea p膬mântului pân膬 la marginea cerului鈥�. 艦i pân膬 atunci, ce este de f膬cut? Cum trebuie s膬 ne comport膬m în timpul a艧tept膬rii? Avem la îndemân膬 cuvântul lui Dumnezeu în lumina c膬ruia putem interpreta semnele timpului. 鈥濴ua牛i ca înv膬牛膬tur膬 asem膬narea cu smochinul: când ramurile lui devin fragede 艧i-i dau frunzele, 艧ti牛i c膬 vara este aproape; la fel 艧i voi, când ve牛i vedea acestea, s膬 艧ti牛i c膬 Fiul Omului este aproape, la u艧膬鈥�. Apoi Isus îi asigur膬 pe discipoli: 鈥濾膬 spun adev膬rul: nu va trece aceast膬 genera牛ie, pân膬 când nu se vor împlini toate acestea. Cerul 艧i p膬mântul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece. Cât prive艧te ziua 艧i ceasul acela, nimeni nu le cunoa艧te, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tat膬l鈥� (cf. Mc 13,24-32: Evanghelia zilei).

3. Cum s膬 ne comport膬m în timpul a艧tept膬rii?

A艧adar, 鈥瀡eghea牛i mereu 艧i ruga牛i-v膬, spune Domnul; ca s膬 v膬 învrednici牛i s膬 sta牛i drept înaintea Fiului Omului鈥� (Lc 21,36: Aclama牛ie la Evanghelie). Cre艧tinii de la început obi艧nuiau s膬 repete: 鈥濾ino, Doamne Isuse!鈥� (Ap 22,20). M膬rturiseau c膬 Domnul a venit 艧i va veni. Aceast膬 m膬rturisire devenit膬 invoca牛ie sus牛ine 艧i speran牛a noastr膬. Acum Isus Cristos se afl膬 la dreapta lui Dumnezeu, biruitor definitiv asupra vr膬jma艧ilor de orice fel. Înviat din mor牛i 艧i în膬l牛at la cer, 鈥瀌up膬 ce a adus unica jertf膬 pentru p膬cate, s-a a艧ezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. El a艧teapt膬 de acum ca 鈥瀌u艧manii lui s膬 fie pu艧i sub picioarele lui鈥�. Prin jertfa sa unic膬, el a condus pentru totdeauna la perfec牛iune pe cei care primesc de la el sfin牛enia. (cf. Evr 10,11-14.18: lectura a doua). Luând parte la sfânta 艧i dumnezeiasca Liturghie amintim moartea 艧i învierea Domnului pân膬 când va veni 艧i spunem: 鈥濸entru mine, fericirea mea e s膬 m膬 apropii de Dumnezeu, s膬-mi pun în Domnul Dumnezeu speran牛a mea鈥� (cf. Ps 72/73,28: Ant. la Împ膬rt膬艧anie). În continuarea acestor considera牛ii omiletice, chiar cu riscul unor repeti牛ii inevitabile, aprofund膬m în variate forme mesajul salutar cuprins în Evanghelia zilei 艧i în primele dou膬 lecturi. Speran牛a este ca cititorul interesat 艧i binevoitor al acestor pagini s膬 poat膬 g膬si într-un paragraf sau altul mici l膬muriri la c膬ut膬rile personale. Ne mi艧c膬m to牛i pe marea vie牛ii, dar avem în barc膬 ancora speran牛ei.

4. Ce va fi cu mine, ce va fi cu voi?

Sunt de acum mai multe duminici în care evanghelistul Marcu îl prezint膬 pe Isus preg膬tindu-i cu grij膬 pe discipoli pentru viitoarea lor misiune apostolic膬. De trei ori le-a prevestit patima, moartea 艧i învierea sa. Dar ce va fi 鈥瀌up膬 Isus鈥�? Asta îi prive艧te îndeaproape pe discipolii s膬i, de atunci 艧i din toate timpurile. Ce va fi cu ei? Ce va fi cu noi? A r膬spunde la aceste întreb膬ri înseamn膬 a avea în vedere situa牛ia concret膬 de fiecare zi; înseamn膬 a înv膬牛a s膬 tr膬im în speran牛a împlinirii promisiunilor lui Isus. Ast膬zi Isus se afl膬 din nou singur cu discipolii s膬i. Ajuns la Ierusalim, Isus izgone艧te vânz膬torii de la templu. Intr膬 艧i iese din templu 艧i apoi se duce cu apostolii pe Muntele M膬slinilor. Era în preajma p膬timirii. Privind spre Cetatea Sfânt膬 艧i având înaintea ochilor templul din care ie艧ise, Isus le vorbe艧te îndelung discipolilor. Aproape întreg capitolul 13 din Evanghelia dup膬 Marcu (cf. Mc 13,5-37) este un discurs de r膬mas bun. Sunt cuvinte testamentare. Isus le spune discipolilor c膬 la sfâr艧itul timpurilor Fiul Omului va veni cu putere mult膬 艧i glorie 艧i îi va aduna pe to牛i ale艧ii de la cap膬tul p膬mântului pân膬 la cap膬tul cerului. Repet膬 un adev膬r fundamental la care se referise în felurite forme de atâtea ori în timpul predicii sale. Acest adev膬r este pentru discipolii s膬i din toate timpurile. Pentru to牛i ale艧ii. Timpul, via牛a nu este un ansamblu de zile ce se pierd în nimic, dar un drum spre Dumnezeu, spre Isus Cristos, Fiul s膬u, pe care îl vom întâlni la încheierea vie牛ii p膬mânte艧ti. El vine mereu în întâmpinarea noastr膬. Vine s膬 ne adune de pe tot p膬mântul pentru a fi cu el. Noi trebuie s膬-l a艧tept膬m. Mai mult, suntem chema牛i s膬 mergem înaintea lui cu candela aprins膬. Secretul vie牛ii st膬 în a reîncepe zilnic de la cap膬t: din început în început trecând prin începuturi mereu noi pân膬 la ar膬tarea Domnului în slav膬.

5. Profe牛ie 艧i revela牛ie

Cuvântul Domnului se comunic膬 ast膬zi prin imagini zguduitoare ce pot nelini艧ti inimile 艧i tulbura gândurile. Pericopa evanghelic膬 (cf. Mc 13,24-32) 艧i fragmentul din cartea profetului (cf. Dan 12,1-3) creeaz膬 într-adev膬r o stare de puternic膬 încordare l膬untric膬, dac膬 nu se 牛ine cont de stilul lor profetic, apocaliptic 艧i escatologic. De fapt, se vorbe艧te despre un timp de strâmtorare cum nu a mai fost de când exist膬 lumea, despre dezastre cosmice, soarele care se întunec膬 艧i luna care nu str膬luce艧te, stele care cad 艧i puterile cerului care se zdruncin膬, dar 艧i despre în牛elep牛ii care vor str膬luci ca stelele. Se vorbe艧te 艧i despre smochin ale c膬rui ml膬di牛e devin fragede 艧i dau frunze, ar膬tând c膬 via牛a continu膬 艧i nu se sfâr艧e艧te. Frunzele noi inaugureaz膬 prim膬vara. O nou膬 via牛膬 se deschide dup膬 moarte. Istoria se deschide continuu spre etern.

6. 鈥濻fâr艧itul unei lumi鈥� 艧i 鈥瀞fâr艧itul lumii鈥�

Lecturile sacre ne propun s膬 reflect膬m asupra felului în care tr膬im timpul acestei vie牛i. Evanghelia zilei vrea s膬 ne fixeze privirea nu atât asupra celor ce se vor întâmpla la sfâr艧itul istoriei, cât mai degrab膬 asupra a ceea ce se întâmpl膬 în prezent. Suntem invita牛i s膬 interpret膬m prezentul în lumina cuvintelor lui Isus pentru a recunoa艧te în prefacerile 艧i în fr膬mânt膬rile actuale ale societ膬牛ii c膬 Fiul Omului este aproape. De fapt, istoria fiec膬rei epoci, deci 艧i istoria epocii contemporane, ne face s膬 vedem cum trece înf膬牛i艧area lumii. Se schimb膬 chiar înainte de a trece o singur膬 genera牛ie (cf. Mc 13,30). La fel, când autorii biblici vorbesc despre sfâr艧itul lumii, în牛eleg foarte adesea lumea concret膬, cea existent膬 艧i cunoscut膬 de un anumit grup de oameni. Deci, este vorba despre lumea din vremea lor. Se refer膬 nu atât la sfâr艧itul 鈥瀕umii鈥�, ci 鈥瀉l unei lumi鈥�, chiar dac膬 cele dou膬 aspecte uneori se suprapun iar alteori se intersecteaz膬. În膬untrul unei lumi care moare putem constata semne de via牛膬 nou膬 艧i numai privind la ce se petrece în natur膬. De pild膬, în Palestina semnalul cert al sosirii verii este dat de smochin care iarna arat膬 ca un schelet noduros ce dintr-odat膬 înmugure艧te: 鈥�Înv膬牛a牛i de la smochin parabola: când ml膬di牛a devine deja fraged膬 艧i dau frunzele, 艧ti牛i c膬 vara este aproape. La fel 艧i voi, când ve牛i vedea c膬 se împlinesc acestea, s膬 艧ti牛i c膬 este aproape, la u艧膬鈥� (Mc 13,28-29).

7. 鈥�În acel timp, va fi salvat poporul t膬u鈥�

Totul trece. Dumnezeu preg膬te艧te o lume nou膬. Trece înf膬牛i艧area lumii de azi, dar nu trece cuvântul lui Dumnezeu 艧i promisiunea sa de via牛膬. Avem mereu asigurarea dat膬 de Isus: 鈥濩erul 艧i p膬mântul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece鈥� (Mc 13,31). Promisiunea vie牛ii vine de departe. Ne este încredin牛at膬 de Dumnezeu 艧i prin profetul Daniel care spune: 鈥�În acel timp, va fi salvat poporul t膬u, oricine va fi g膬sit scris în carte. Mul牛i dintre cei care dorm în 牛膬râna p膬mântului se vor trezi: unii pentru via牛a ve艧nic膬, iar al牛ii pentru ocara 艧i dezgustul ve艧nic. Cei pricepu牛i vor str膬luci ca str膬lucirea firmamentului 艧i cei care i-au f膬cut pe mul牛i s膬 fie drep牛i, ca stelele în veci 艧i pentru totdeauna鈥� (cf. Dan 12,1-3: prima lectur膬). Textul este unul dintre pu牛inele din Vechiul Testament în care se afirm膬 clar învierea mor牛ilor, pentru via牛a ve艧nic膬 sau pentru ocar膬.

8. Cum va fi salvat poporul lui Dumnezeu?

Cum vom fi mântui牛i? Cum se va salva adunarea credincio艧ilor? Cum vor fi salva牛i cei care prin Botez au fost introdu艧i în jertfa lui Isus adus膬 pe altarul crucii? Cum se va salva poporul sfin牛it al lui Dumnezeu? R膬spunsul îl afl膬m în Scrisoarea c膬tre Evrei (cf. Evr 10,11-14.18: lectura a doua). Cristos, marele nostru preot, îi va pune sub picioarele sale pe to牛i du艧manii lui, inclusiv moartea. Prin jertfa sa unic膬 Isus restabile艧te deplina comuniune a fiin牛elor umane cu Dumnezeu (cf. Evr 10,12-14). A艧adar, în timp ce constat膬m 艧i tr膬im evenimente zguduitoare ce tulbur膬 艧i marcheaz膬 drumul istoriei, trebuie s膬 fim siguri c膬 Domnul se apropie 艧i de genera牛ia noastr膬, c膬 vine 艧i pentru noi cu puterea milostivirii sale mântuitoare. Vine s膬 ne adune pentru a fi cu El.

9. Gânduri de pace, nu de nenorocire

Liturghia acestei duminici deschide înc膬 de la început perspectiva luminoas膬 a Evangheliei vie牛ii. Spune Domnul prin profetul Ieremia: 鈥濭ândurile mele sunt gânduri de pace, 艧i nu de nenorocire; striga牛i c膬tre mine 艧i eu v膬 voi asculta 艧i v膬 voi întoarce din robie de pretutindeni鈥� (cf. Ier 29,11.12.14). În aceast膬 perspectiv膬 în牛elegem pentru noi anun牛ul lui Isus: 鈥濧tunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare 艧i glorie. Atunci va trimite îngerii 艧i va aduna pe to牛i ale艧ii s膬i din cele patru vânturi, de la cap膬tul p膬mântului pân膬 la cap膬tul cerului鈥� (Mc 13,26-27). Vestirea întoarcerii lui Cristos în slav膬 nu inten牛ioneaz膬 s膬 suscite nelini艧ti 艧i team膬 în cel care se str膬duie艧te s膬 tr膬iasc膬 în dragoste fa牛膬 de Dumnezeu 艧i fa牛膬 de semeni, din contra, treze艧te încredere 艧i speran牛膬. Primii cre艧tini au în牛eles bine asta, de aceea repetau deseori în adun膬rile lor liturgice acest cuvânt din limba aramaic膬: 鈥濵aranatha!鈥�, care poate însemna atât m膬rturisirea credin牛ei c膬 鈥濪omnul a venit鈥�, cât 艧i chemarea lui  鈥濾ino, Doamne Isuse!鈥� Nu este oare o veste bun膬 a 艧ti c膬 nu ne îndrept膬m spre o pr膬pastie imens膬 艧i rece care înghite totul, dar spre întâlnirea cu Cristos Domnul care ne iube艧te 艧i ne-a r膬scump膬rat cu via牛a sa?

10. Ce trebuie s膬 facem?

Domnul vrea s膬 ne întâlnim cu el în mers, de艧i nu 艧tim nici ziua nici locul: 鈥濩ât despre ziua 艧i ceasul acela, nu 艧tie nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tat膬l鈥� (Mc 13,32). El este St膬pânul timpului 艧i al istoriei. Iar Isus ne-a avertizat din timp: 鈥濾eghea牛i în orice moment 艧i ruga牛i-v膬, ca s膬 sta牛i în picioare în fa牛a Fiului Omului!鈥� (cf.Lc 21,36: Aclama牛ie la Evanghelie). A艧teptarea venirii Domnului în slav膬 nu mic艧oreaz膬, ci face s膬 creasc膬 în noi angajarea zilnic膬. Ar fi o mare inep牛ie a se mul牛umi zicând c膬 nimeni nu cunoa艧te când va veni Fiul Omului, uitând c膬 momentul acela poate fi pentru mine chiar în aceast膬 noapte. Acesta este motivul pentru care Isus încheie cu recomandarea: 鈥濧ve牛i grij膬! Veghea牛i, pentru c膬 nu 艧ti牛i când va fi timpul鈥� (Mc 13,33). Nu 艧tim ziua, nu 艧tim ora venirii Domnului. Dar nu import膬. Important膬 este a艧teptarea. Oricum, nu suntem în întuneric. Un lucru este cert: cuvintele Domnului nu vor trece. Ca fii ai timpului sim牛im povara îndoielii 艧i a nesiguran牛ei, nelini艧tea 艧i teama pentru ziua de mâine, dar ne sim牛im pe drum. Purt膬m cu noi în rucsacul de c膬l膬torie doar cele esen牛iale: cuvântul Domnului 艧i credin牛a. Ca pelerini, ne str膬duim s膬 mergem pe urmele lui Cristos, m膬rturisitori de speran牛膬 într-o lume r膬v膬艧it膬 艧i dezorientat膬, bântuit膬 de conflicte 艧i terorism. E bine venit în orice moment avertismentul repetat de Isus prin variate expresii: 鈥濾eghea牛i, ave牛i grij膬, ruga牛i-v膬, sta牛i în picioare!鈥�

11. Cântarea psalmistului

Pelerinul nu se încarc膬 cu poveri inutile ce-i pot îngreuna drumul. 鈥濸elerinul rus鈥� purta în desag膬 doar pâine uscat膬 艧i Biblia. Nu a ajuns înc膬 la 牛int膬, de aceea nu se opre艧te din mers. Este mereu în tranzit oriunde s-ar afla: cânt膬 艧i merge, merge 艧i cânt膬. A tr膬i credin牛a ca un drum de parcurs este o atitudine sfânt膬 în care afl膬m senin膬tate 艧i pace. Ast膬zi ne înso牛e艧te psalmistul biblic: 鈥濸膬ze艧te-m膬, Dumnezeule, pentru c膬 îmi caut refugiu în tine! Domnul este partea mea de mo艧tenire 艧i cupa mea cu sor牛i, tu e艧ti acela care ai în mân膬 soarta mea. Îl am mereu în fa牛a ochilor pe Domnul; dac膬 el este la dreapta mea, nu m膬 clatin. De aceea, inima mea se bucur膬 艧i sufletul meu tresalt膬 de bucurie; ba chiar 艧i trupul meu se va odihni în siguran牛膬, deoarece nu vei l膬sa sufletul meu în locuin牛a mor牛ilor, nici nu vei îng膬dui ca cel credincios al t膬u s膬 vad膬 putrezirea. Tu îmi vei face cunoscut膬 c膬rarea vie牛ii; în fa牛a ta sunt bucurii depline 艧i desf膬t膬ri ve艧nice la dreapta ta鈥� (Ps 15/16,1.5.8-11: psalmul responsorial).

12. Rug膬ciunea Bisericii

Doamne, Dumnezeul nostru, d膬-ne, te rug膬m, harul s膬 te urm膬m mereu cu bucurie, c膬ci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oric膬rui bine, putem afla fericirea deplin膬 艧i nepieritoare.
S膬 ave牛i o 鈥濪uminic膬 binecuvântat膬鈥� cu bucurie 艧i speran牛膬!
(Radio Vatican 鈥� Anton Lucaci, material omiletic de vineri 15 noiembrie 2024)