蜜桃交友

 (Pope - 10 noiembrie 2024) E Ziua Domnului, s膬rb膬toarea s膬pt膬mânal膬 a Pa艧telui. Luând parte la sfânta 艧i dumnezeiasca Liturghie amintim împreun膬 patima, învierea 艧i gloria Domnului Isus 艧i îi mul牛umim lui Dumnezeu care 鈥渘e-a ren膬scut la o n膬dejde vie prin învierea lui Cristos din mor牛i鈥� (cf. 1Pt 1,3). Duminica este totodat膬 ziua recuno艧tin牛ei fa牛膬 de Dumnezeu pentru darul vie牛ii în general, c膬ci 鈥濪omnul este bun fa牛膬 de to牛i, el î艧i arat膬 dragostea fa牛膬 de orice f膬ptur膬鈥�. 鈥濷chii tuturor sunt [îndrepta牛i] spre tine în a艧teptare, tu le dai hran膬 la vreme potrivit膬. Tu deschizi mâinile tale 艧i saturi cu d膬rnicie orice vietate鈥� (Ps 144/145,9.15-16). 鈥濼u faci s膬 牛â艧neasc膬 izvoarele în v膬i 艧i ele se strecoar膬 printre mun牛i. Ele adap膬 toate vie牛uitoarele câmpului, asinii s膬lbatici setea 艧i-o potolesc. Tu faci s膬 cad膬 ploaie din l膬ca艧urile tale peste mun牛i; tu saturi p膬mântul cu rodul lucr膬rilor tale. Tu faci s膬 r膬sar膬 iarb膬 pentru animale 艧i verde牛uri, în folosul omului, ca el s膬 scoat膬 hran膬 din p膬mânt鈥� (cf. Ps 103/104, 10-14). Cu aceast膬 credin牛膬, în luna noiembrie, în multe 牛膬ri din emisfera nordic膬 a globului, se aduce mul牛umire Domnului pentru roadele câmpului. Cu ani în urm膬 exista 艧i la noi în 牛ar膬 鈥瀂iua Recoltei鈥�, decretat膬 odinioar膬 în scopuri de propagand膬. Era o zi a recuno艧tin牛ei pe care cre艧tinii 艧tiau s膬 o îndrepte c膬tre Dumnezeu care rânduie艧te toate cu în牛elepciune 艧i iubire. Se pare c膬 în ultima vreme procurând tot mai multe produse agricole din import, am uitat poate s膬 mai mul牛umim Domnului pentru roadele pe care le d膬 p膬mântul nostru binecuvântat 艧i am devenit nerecunosc膬tori. S膬 nu uit膬m îns膬 c膬 recuno艧tin牛a atrage binefaceri. În acest sens, o Zi a aducerii de mul牛umire ne solicit膬 s膬 recunoa艧tem bunurile de orice fel ca expresie a iubirii Tat膬lui 艧i s膬-i în膬l牛膬m cântare de mul牛umire: 鈥濬ii pream膬rit, o, Doamne Sfinte鈥�.

1. Recuno艧tin牛膬 celor ce împart darurile cu al牛ii

Pe lâng膬 gratitudinea general膬 pentru darul vie牛ii, Liturghia invit膬 ast膬zi la o aducere de mul牛umire tuturor celor care împart cu al牛ii darurile primite de la Dumnezeu. Sunt propuse exemplele a dou膬 v膬duve, una din Vechiul iar alta din Noul Testament. Primul exemplu este cel al unei s膬rmane v膬duve din Sarepta Sidonului (în Fenicia), care în timp de foamete a fost în stare s膬 împart膬 cu profetul Ilie pu牛inul care-i r膬mânea ca s膬 supravie牛uiasc膬 (cf. 1Reg 17,10-16: prima lectur膬). Al doilea exemplu este cel al unei v膬duve pe care Isus a observat-o în templul din Ierusalim când punea doi b膬nu牛i în cutia milelor  Doar cei s膬raci în Duh sunt mi艧ca牛i l膬untric 艧i 艧tiu s膬 iubeasc膬 precum aceast膬 v膬duv膬 pe care Isus o laud膬 înaintea discipolilor spunând: 鈥濾膬duva aceasta s膬rac膬 a pus mai mult decât to牛i cei care pun în caseta pentru ofrande, pentru c膬 to牛i au pus din surplusul lor, ea îns膬 a pus din s膬r膬cia ei totul, tot ce mai avea la via牛a ei" (cf. Mc 12,38-44: Evanghelia zilei). Aceste dou膬 v膬duve pot fi considerate printre acei sfin牛i discre牛i care nu 牛in pentru ei în艧i艧i nici bunuri, nici chiar necesarul pentru via牛膬. Sunt întruchiparea vie a lui Isus Cristos care 鈥瀕a împlinirea timpurilor鈥�s-a ar膬tat鈥� ca s膬 distrug膬 p膬catul prin jertfa lui鈥� 艧i 鈥瀞膬 ia asupra sa p膬catele celor mul牛i鈥� (cf. Evr 9,24-28: lectura a doua). 鈥濻膬 ne înscriem la 艧coala sfin牛ilor鈥� pentru a descoperi adev膬rata comoar膬, pe care molia 艧i rugina nu o consum膬. Dup膬 aceast膬 prezentare succint膬 a mesajului duminical, aprofund膬m mai pe larg textele liturgice.

2. Rug膬ciunea celui s膬rac

Liturghia duminical膬 se deschide cu rug膬ciunea s膬racilor biblici: 鈥濺ug膬ciunea mea s膬 ajung膬 înaintea ta, Doamne; pleac膬-牛i urechea la glasul cererii mele!鈥� (Ps 87/88,3: Ant. la intrare). Ruga celui s膬rac ajunge la Dumnezeu nu numai pentru c膬 nimeni altul nu-i aude strig膬tul, ci pentru c膬 Dumnezeu Tat膬l recunoa艧te în ea vocea Fiului s膬u care, bogat fiind, s-a f膬cut s膬rac, devenind asemenea unui sclav ascult膬tor pân膬 la moartea pe cruce. Noi cre艧tinii ne rug膬m prin Cristos, cu Cristos 艧i în Cristos. Isus care la începutul predicii de pe munte i-a proclamat 鈥瀎erici牛i鈥� pe cei s膬raci cu duhul, c膬ci a lor este împ膬r膬牛ia cerurilor (Mt 5,3), recunoa艧te în atitudinea unei s膬rmane v膬duve adev膬rata m膬rturisire de credin牛膬 în unicul Dumnezeu 艧i împlinirea celei dintâi porunci din lege. S膬racii, pentru care Isus a fost trimis în mod particular 艧i la care, la rândul s膬u, i-a trimis pe discipolii s膬i, vor fi terenul prielnic în care s膬mân牛a Evangheliei va aduce roade.

3. Dumnezeu, ocrotitorul orfanului, al v膬duvei 艧i str膬inului

Toat膬 Liturghia acestei duminici este luminat膬 de prezen牛a discret膬 dar semnificativ膬 a celor dou膬 v膬duve. Le vedem în dou膬 momente pilduitoare. Fiecare din ele este un semn 艧i o promisiune. În prima lectur膬 (cf. 1Rg 17,10-16) avem o povestire din ciclul dedicat profetului Ilie, cel mai reprezentativ dintre profe牛ii a艧a-numi牛i orali dar scri艧i, ap膬r膬tor neînfricat al credin牛ei adev膬rate în Dumnezeul Leg膬mântului. Este vorba despre o s膬rman膬 v膬duv膬, lipsit膬 de ap膬rare 艧i cu problema zilnic膬 a supravie牛uirii într-un moment de foamete din cauza secetei îndelungate. Doar tradi牛ia religioas膬 biblic膬 a 艧tiut s膬 p膬trund膬 în cutele sufletului acestei fiin牛e. În absen牛a dreptului la ap膬rare a v膬duvelor, Biblia a ridicat necontenit glasul denun牛ând pe cei care le 鈥瀓efuiau casele鈥�. Potrivit Scripturii, Dumnezeu însu艧i este ocrotitorul 鈥瀘rfanului, al v膬duvei 艧i str膬inului鈥� - categorii marginalizate peste tot în lume. 艦i era de neimaginat în mentalitatea antic膬 transmiterea amintirii unei v膬duve, iar gestul ei s膬 fie propus ca model de via牛膬.

4. V膬duva di Sarepta Sidonului

Lectura se prezint膬 ca o punere în scen膬 a poruncii iubirii de aproapele, ca model de d膬ruire a celui care îl imit膬 pe însu艧i Dumnezeu. V膬duva din Sarepta Sidonului, adun膬 vreascuri 艧i le rupe cu mâinile sale, fr膬mânt膬 f膬ina 艧i toarn膬 uleiul în vasul de g膬tit, aprinde focul 艧i preg膬te艧te mâncarea frugal膬 pentru o zi, pentru sine, pentru fiul ei 艧i pentru profetul Ilie. Ea a devenit 鈥瀖odelul鈥� fiec膬rui om care face un gest de solidaritate 艧i iubire fa牛膬 de semenul aflat în nevoie. Biblia care dezv膬luie modul de a gândi al lui Dumnezeu, arat膬 c膬 toate acele lucruri neînsemnate au f膬cut mai mult膬 istorie adev膬rat膬 decât tot ce s-a petrecut la cur牛ile regilor 艧i în marile ora艧e ale Orientului, ast膬zi total disp膬rute. Sunt aceste lucruri mici, gesturi de fiecare zi, m膬sura iubirii omului fa牛膬 de Dumnezeu 艧i fa牛膬 de aproapele. De la profetul Ilie la Isus din Nazaret, de la Sfântul Francisc din Assisi la Maica Tereza de Calcutta, azi Sfânt膬, din Sarepta Sidonului (Fenicia) 艧i pân膬 la oricare din ora艧ele 艧i satele noastre, aceste mici istorii adev膬rate degaj膬 o for牛膬 ce schimb膬 lumea mai mult decât toat膬 retorica demagogic膬 艧i revolu牛iile sângeroase.

5. V膬duva din Palestina

Episodul din pericopa evanghelic膬 se aseam膬n膬 ca povestire 艧i mesaj cu cel prezentat în prima lectur膬. Cuprinde un elogiu adus vie牛ii zilnice 艧i gesturilor pe care le provoac膬 iubirea de Dumnezeu 艧i de aproapele, 艧i în care consist膬 religia adev膬rat膬. În contextul Evangheliei dup膬 Marcu, fragmentul se prezint膬 ca o lec牛ie dat膬 ucenicilor despre modul în care trebuie s膬-l urmeze zilnic pe înv膬牛膬torul care i-a chemat. Discipolul trebuie s膬-l urmeze pe Isus a艧a cum 艧tiu s膬 fac膬 cei s膬raci, v膬duvele, cei mici 艧i nelua牛i în seam膬. Ace艧tia poate vor fi incapabili de fapte mari în ochii oamenilor, b膬t膬toare la ochi, dar stând în micul lor ambient, zi de zi, ajung s膬 牛ese acea re牛ea de solidaritate ce une艧te p膬mântul cu cerul, pe Dumnezeu cu omul, pe oameni cu semenii lor. Dar nu putem omite textul povestirii. Într-o zi, Isus se a艧ezase în fa牛a s膬lii tezaurului 艧i privea mul牛imea care arunca bani în caset膬. Mul牛i dintre cei boga牛i veneau 艧i puneau sume mari. A venit 艧i o v膬duv膬 s膬rac膬 艧i a pus dou膬 monede mici. Isus i-a chemat la sine pe ucenici 艧i le-a spus: "V膬 spun adev膬rul: aceast膬 v膬duv膬 s膬rac膬 a pus în caset膬 mai mult decât to牛i ceilal牛i. C膬ci to牛i au pus din ceea ce aveau de prisos; pe când ea, cu toat膬 s膬r膬cia ei, a dat tot ce avea: strictul necesar pentru via牛膬鈥� (Mc 12,41-44).

6. Dumnezeu vede, vede 艧i Isus

Sunt istorii scrise de oameni obi艧nui牛i, neînsemna牛i. În prima lectur膬 o s膬rman膬 v膬duv膬 p膬gân膬 care în timp de secet膬 艧i foamete salveaz膬 cu generozitatea ei, via牛a profetului Ilie, persecutat. În Evanghelie, o alt膬 v膬duv膬, de aceast膬 dat膬 evreic膬, al c膬rei 鈥瀙u牛in鈥�, 鈥瀘 nimica toat膬鈥�, atât cât are ea, devine totul pe care-l d膬ruie艧te. Desigur, nu fac zgomot, cei doi b膬nu牛i ai ei pu艧i în cutia milelor cu discre牛ie 艧i poate ru艧inându-se, f膬r膬 ca cei mai mul牛i s膬-艧i dea seama, a艧a cum nu a f膬cut vâlv膬 mâna de f膬in膬 艧i 牛âra de ulei puse la mâncare de v膬duva din Sarepta Sidonului. Dar Dumnezeu vede, vede 艧i Isus, Fiul lui Dumnezeu care era la templu. Astfel Isus caut膬 s膬-i deprind膬 pe apostoli s膬 citeasc膬 艧i s膬 interpreteze un fapt m膬runt, o istorie minor膬, care este adev膬rata istorie, scris膬 de lumea de rând, cu gesturi ce nu fac vâlv膬, nu atrag aten牛ia, nu sunt amplificate de trâmbi牛e vechi nici de difuzoare moderne.

7. Fapta bun膬 î艧i are în sine r膬splata

Oamenii simpli, cei din urm膬, ne conduc la Dumnezeu, dac膬 艧tim s膬 le capt膬m semnalele. A oferi ultima mân膬 de f膬in膬, ultima pic膬tur膬 de ulei, ultimii doi b膬nu牛i pe care cineva îi are, sunt fapte cu adev膬rat mari, str膬lucite de care doar cei mici 艧i tem膬tori de Dumnezeu sunt în stare. De altfel gestul v膬duvei din Evanghelie, care 鈥瀋u toat膬 s膬r膬cia ei, a dat tot ce avea, strictul necesar pentru via牛膬鈥�, o apropie de acela care s-a dat pe sine, s-a oferit o singur膬 dat膬 pentru a ridica p膬catele celor mul牛i. M膬re牛ia darului st膬 în interioritatea 艧i situa牛ia donatorului. Pu牛inul devine mult, iar multul înseamn膬 totul. Aceast膬 minunat膬 femeie a vorbit cu fapta, spunând c膬 pentru ea Dumnezeu e totul, este Unul singur, singurul Domn. Isus prezint膬 astfel tr膬irea concret膬 a celei mai importante porunci din lege despre care întreba un c膬rturar, duminica trecut膬. Aceast膬 v膬duv膬 a m膬rturisit în inima sa m膬re牛ia lui Dumnezeu f膬r膬 s膬 urm膬reasc膬 aprecieri sau onoare din partea altora. Nu a dorit pentru ea decât bucuria de a-l cinsti pe Dumnezeu. Iar fapta bun膬 î艧i are în sine r膬splata. Iat膬 oferta curat膬, gratuit膬, darul adev膬rat, expresia închin膬rii l膬untrice, a mul牛umirii fa牛膬 de Dumnezeu, a cântecului de laud膬 pe urmele lui Isus marele preot, preot 艧i victim膬. D膬ruirea de noi în艧ine, a tot ce avem 艧i suntem, unit膬 cu cea a lui Cristos, devine mântuire 艧i izvor de via牛膬. 艦i asta se realizeaz膬 tainic la sfânta 艧i dumnezeiasca Liturghie.

8. Cântarea psalmistului

鈥濴aud膬, suflete al meu, pe Domnul Dumnezeul t膬u! Domnul face judecat膬 celor asupri牛i, el d膬 pâine celor fl膬mânzi. Domnul îi elibereaz膬 pe cei închi艧i. Domnul deschide ochii celor orbi, Domnul îi ridic膬 pe cei împov膬ra牛i, Domnul îi iube艧te pe cei drep牛i, Domnul are grij膬 de cei str膬ini. Sprijin膬 pe v膬duv膬 艧i pe orfan, dar nimice艧te calea celor nelegiui牛i. Domnul Dumnezeul t膬u, Sionule, domne艧te în veci, din genera牛ie în genera牛ie鈥� (cf. Ps 145/146,7-10: psalmul responsorial).

9. Rug膬ciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic 艧i îndur膬tor, înl膬tur膬, cu bun膬tate, tot ce ne st膬 împotriv膬, ca, elibera牛i de orice povar膬 trupeasc膬 艧i sufleteasc膬, s膬 te putem sluji cu toat膬 libertatea.

S膬 ave牛i o 鈥濪uminic膬 binecuvântat膬鈥� cu bucurie 艧i pace.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 8 noiembrie 2024)