蜜桃交友

(Pope - 20 octombrie 2024) E Ziua Domnului, s?rb?toarea Pa?telui s?pt?mânal, a biruin?ei lui Cristos asupra p?catului ?i a mor?ii. Liturghia acestei duminici începe cu strig?tul încrez?tor al unui om aflat într-o grea strâmtorare: ?Strig c?tre tine, Dumnezeule, c?ci tu m? ascul?i; pleac?-?i urechea ?i ascult? cuvintele mele! P?ze?te-m?, Doamne, ca pe lumina ochilor, ad?poste?te-m? la umbra aripilor tale!” (cf. Ps 16/17,6.8: Ant. la intrare).

1. Purtat pe aripi de vultur

Rug?torul se afl? într-o situa?ie dificil?. De?i nevinovat, el este împresurat cu furie de oameni r?uvoitori care ca ni?te bestii înfometate se arunc? s?-l sfâ?ie. Potrivnicii ??i-au închis inima, gura lor vorbe?te cu arogan??. Acum, vin asupra mea, m? înconjoar?, ochii lor m? a?intesc, ca s? m? doboare la p?mânt, cu înf??i?are ca de leu care tânje?te dup? prad? ?i ca un pui de leu ce st? [la pând?] în ascunzi?uri” (vv. 10-12). Nedrept??it de judec?tori, rug?torul cere insistent ajutorul lui Dumnezeu: ?Ridic?-te, Doamne! Ie?i în calea lor ?i împiedic?-i! Cu sabia ta, scap? sufletul meu de cel nelegiuit!” (v.13). Psalmistul este încrez?tor c? va fi ascultat de Domnul care îi p?ze?te pe slujitorii s?i ca pe lumina ochilor ?i îi ad?poste?te la umbra aripilor sale. Imaginea se refer? la templul din Ierusalim, în care chivotul leg?mântului era protejat de aripile a doi heruvimi. Totodat? este o aluzie îndep?rtat? la ie?irea din Egipt ?i la c?l?toria prin pustiu când Dumnezeu, asemenea unui vultur, purta pe aripi poporul s?u (cf. Dt 32,10-11). Dup? nop?i de zbucium sufletesc petrecute în rug?ciune, inima psalmistului este înseninat? de prezen?a lui Dumnezeu: ?Dar eu, în dreptate, voi vedea fa?a ta, când m? voi trezi m? voi s?tura de chipul t?u” (v.15). Potrivit tradi?iei biblice aurora este momentul în care Dumnezeu ascult? rug?ciunile slujitorilor s?i. Rug?ciunea dreptului nevinovat supus încerc?rilor ne introduce direct în tematica lecturilor duminicale.

2. Cristos încercat în toate, în afar? de p?cat

De fapt, cele trei lecturi liturgice îl prezint? pe Cristos sub înf??i?area ?slujitorului suferind” care r?scump?r? lumea de p?cat prin d?ruirea de sine pân? la moarte. Prima lectur? (cf. Is 53,10-11) ?i pericopa evanghelic? (cf. Mc 35-45) se întregesc reciproc precum profe?ia ?i împlinirea ei. Ne oprim mai întâi asupra celei de-a doua lecturi luate din Scrisoarea c?tre Evrei (cf. Evr 4,14-16) care vorbe?te despre Cristos ca ?marele preot” al noului leg?mânt. Slujirea lui preo?easc? se realizeaz? în jertfirea de sine Tat?lui ceresc pentru noi. Autorul scrisorii precizase deja c? Isus Cristos ?prin faptul c? el însu?i a îndurat încercarea, poate s? vin? în ajutorul celor care sunt încerca?i” (Evr 2,18). Acela?i lucru se afirm? ?i în fragmentul duminical: ?C?ci nu avem un mare preot care s? nu poat? suferi împreun? cu noi în sl?biciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nou?, în afar? de p?cat” (Evr 4,15). Motivul pentru care Cristos este atât de aproape de nevoile oamenilor ?i le poate veni în ajutor este mai ales faptul c? el însu?i ?a cunoscut” cel dintâi sl?biciunea, temerile, dezam?girile ?i e?ecurile noastre, neîn?elegerea, persecu?ia ?i moartea cea mai crunt?. Acest adev?r este fundamental pentru via?a noastr? cre?tin?. Când ne sim?im ab?tu?i din cauza sl?biciunilor sau a încerc?rilor, putem spune de fiecare dat?: ?A?a a fost ?i Isus!” ?i privind la El ?care voia s? duc? mul?i fii la m?rire” (Evr 2,10), rec?p?t?m încredere în lupta împotriva r?ului. Faptul de a ?ti c? Isus este acum în ?gloria” Tat?lui ?i ?mijloce?te pentru noi” (Evr 7,25) ca mare preot ?pentru totdeauna” (Evr 4,14), ne d? siguran?a c? va realiza, cu orice pre?, ?mântuirea” noastr? definitiv?. Singuri suntem slabi, dar cu Cristos ?marele preot” suntem înt?ri?i cu îns??i puterea lui Dumnezeu: ?A?adar, s? ne apropiem cu toat? încrederea de tronul harului, ca s? primim îndurare ?i s? g?sim ca ajutor harul s?u la timpul potrivit!” (Evr 4,16). Este Mijlocitorul nostru la Tat?l.

3. ?Slujitorul suferind” al lui Dumnezeu

Prima lectur? reproduce câteva versete din cel de-al patrulea poem al c?r?ii profetului Isaia despre ?slujitorul suferind al lui Dumnezeu” (cf. Is 52,13-53,12): ?Domnului i-a pl?cut s?-l zdrobeasc? prin suferin??; când sufletul ?i-l va pune ca jertf? pentru vinov??ie, va vedea o descenden?? care-?i va lungi zilele ?i dorin?a Domnului, prin mâna lui, va avea succes. Din truda sufletului s?u va vedea ?i va fi satisf?cut în cunoa?terea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndrept??i pe mul?i ?i va lua asupra sa p?catele lor” (Is 53,10-11). Aici este explicat? semnifica?ia profund? a suferin?elor ?slujitorului lui Dumnezeu”. Nevinovat fiind, El ia asupra sa p?catele altora ?i devine ?mântuire” pentru mul?i. Considerat? în contextul ei, aceast? profe?ie descrie suferin?a ?i moartea isp??itoare a slujitorului nevinovat care suferind ?i murind îi ?îndrept??e?te” pe oameni. Suferin?a sa corespunde voin?ei lui Dumnezeu. Slujitorul î?i pune sufletul (via?a) ca jertf? pentru vinov??ia altora. Achit?, ofer? personal pre?ul pentru r?scump?rarea unui sclav sau a unui osândit. Prin jertfa sa îi va îndrept??i pe mul?i, c?ci va lua asupra sa p?catele lor. Cine este acest slujitor al lui Dumnezeu? Tradi?ia biblic? a v?zut în aceast? figur? misterioas? o personificare a profe?ilor sau a p?r?ii credincioase din poporul lui Dumnezeu, dar mai cu seam? a lui Mesia (Cristos).

4. Suferin?a r?scump?r?toare, partea celui drept

Slujitorul este persecutat pentru fidelitatea sa fa?? de Domnul. Se dezv?luie astfel un prim pas pentru a p?trunde în misterul durerii. Suferin?a nu mai poate fi considerat? doar ca o pedeaps? pentru propriul p?cat, nici ca o consecin?? a propriei infidelit??i. Exist? ?i o suferin?? care este partea omului drept. Slujitorul accept? suferin?a, o îndur? ?i o preschimb? în act de isp??ire ?i de repara?ie. Slujitorul sufer? luând locul altora transformând suferin?a în act de solidaritate. Este un aspect cu totul nou al durerii. Nu se mai sufer? doar pentru propriile vinov??ii. Slujitorul nevinovat poate suferi ?i trebuie s? sufere pentru p?catul ?i vinov??ia poporului. Suferin?a asumat? din iubire devine iubire r?scump?r?toare. Desigur, cu asta nu este rezolvat misterul suferin?ei. Aspectul misterios al durerii r?mâne înc? obscur înaintea ochilor no?tri dar este ca o noapte luminat? de fulgere. Slujitorul este chemat s? tr?iasc? o dubl? fidelitate. Este chemat s? fie credincios lui Dumnezeu, în ciuda persecu?iei din partea potrivnicilor, pân? la a-?i d?rui via?a. În acela?i timp e chemat s? fie credincios acelui popor care îl respinge ?i îl prigone?te pân? la i se substitui, luând asupra sa vinov??ia. De fapt, slujitorul persecutat ascult? de Dumnezeu pân? la martiriu. Nu se r?zvr?te?te împotriva poporului care îl r?stigne?te, ci ia asupra sa vinov??iile tuturor ?i moare r?scump?rându-le. În aceast? dubl? solidaritate cu Dumnezeu ?i cu oamenii este cuprins? voca?ia poporului lui Dumnezeu, a profe?ilor, dar mai ales a lui Isus ?i a discipolilor s?i adev?ra?i.

5. Cu Isus în drum spre Ierusalim

Ast?zi îl înso?im pe Isus care urc? la Ierusalim pentru împlinirea voca?iei sale. Ne îndrept?m împreun? cu El meditând pagina din Evanghelia duminical? (cf. Mc 10,35-45) ce urmeaz? dup? a treia prevestire a patimii. Pu?in câte pu?in p?trundem în misterul ?Dreptului suferind”. Imaginea lui Isus care merge înaintea discipolilor nu este doar cea a p?storului care î?i conduce turma ?i ?va fi dat”, dar ?i imaginea ?slujitorului care se ofer? de bun?voie”. Este împlinirea celor scrise în cartea profetului Isaia: ?Când sufletul ?i-l va pune ca jertf? pentru vinov??ie, va vedea o descenden?? care va tr?i zile îndelungate” (cf. Is 53,10). Este cu neputin?? a-l urma pe Isus ?i a se face ?slujitor” asemenea lui, dac? în via?a discipolului pe primul loc st? setea de putere ca domina?ie. Slujirea înseamn? d?ruire de sine în folosul altora pân? la jertfa total? a propriei vie?i dup? exemplul lui Isus. Cu pu?in înainte Petru afirmase în numele tuturor: ?Noi am l?sat toate ?i te-am urmat” (Mc 10,28) ?i se subîn?elege c? îl urmeaz? mai departe, de?i nu f?r? team? (cf. Mc 10,32). Când l-au auzit pe Isus prevestind a treia oar? patima ?i moartea sa, discipolii, la fel ca dup? cea de-a doua prevestire, discut? între ei despre ocuparea primului loc în comunitate. Nu-i o simpl? repetare. Se pare c? ceva s-a schimbat. În ce sens? Acum ei nu mai refuz? p?timirea Înv???torului, dar se gândesc la primele locuri în slava cerului.

6. Interesa?i de primele locuri în slav?

Doi dintre discipoli, Iacob ?i Ioan, fiii lui Zebedeu, se apropie de Isus ?i îi fac o propunere copil?reasc?. Îi cer ?s? stea unul la dreapta ?i altul la stânga lui Isus în gloria sa” (Mc 10,37). Asemenea lui Isus, cei doi privesc în speran?? la slava care va urma. Vor s?-?i asigure pozi?ia ?i dup? patima lui Isus, când Fiul Omului va fi încununat cu slav? ?i va avea putere al?turi de Dumnezeu. Nu pretind privilegii pe p?mânt, ci vor s? fie primii în ceruri, unde, întrucât au l?sat toate, ?i-au f?cut deja o comoar? (cf. Mc 10,21.28). Vor s? stea acolo cât mai aproape de Isus, unul la dreapta ?i altul la stânga lui. Isus le r?spunde: ?Nu ?ti?i ce cere?i” ?i le face o contrapropunere pentru a vedea dac? sunt cu adev?rat dispu?i s? se lase mai întâi implica?i în destinul s?u de moarte: ?Pute?i s? be?i potirul pe care-l beau eu sau s? v? boteza?i cu botezul cu care eu sunt botezat?” Ei i-au spus: ?Putem”. Iar Isus le-a zis: ?Potirul pe care-l beau eu îl ve?i bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu ve?i fi boteza?i. Îns? a sta la dreapta sau la stânga mea nu eu trebuie s? dau, ci este pentru cei c?rora le-a fost preg?tit” (Mc 10,38-40). Imaginile ?potirului” ?i ?botezului” se completeaz? reciproc ?i implic? fermitatea necesar? ?dreptului suferind” în a înfrunta o moarte nedreapt?. Isus este dispus s? o înfrunte. Sunt oare dispu?i ?i Iacob ?i Ioan? Asta vrea s? ?tie Isus. Cei doi r?spund imediat: ?Da, suntem dispu?i. Suntem în stare. Putem” (cf. Mc 10,39). Isus ?tie c? sunt oameni sinceri, chiar dac? apoi vor fugi (cf. Mc 14,49). Preveste?te atunci martirajul lor dar precizeaz? c? locul din cer nu trebuie în?eles în felul acestei lumi. Cine se las? implicat în voca?ia Fiului, va avea via?a ?i aceasta este egal? pentru to?i. Locul pe care fiecare îl va ocupa este cel mai de invidiat. Important este s? atingi acest ?el. ?i singur Isus ne arat? calea.

7. Cum s? tr?im aici pentru a fi acolo?

Când au auzit, cei zece au fost cuprin?i de indignare fa?? de Iacob ?i Ioan. S-au mâniat, c?ci, la fel ca cei doi, ?i ei  sunt interesa?i de ordinea ierarhic?, aici ?i în slava cereasc? (cf. Mc 10,41). Isus în schimb ne înva?? cum s? tr?im aici pentru a ajunge acolo. Discipolii trebuie s?-?i schimbe modul lumesc de a gândi ?i s? priveasc? la înv???torul lor pentru a-l imita. Isus le vorbise deja despre modul diferit de a ac?iona al celui care îl urmeaz?. Vorbise despre primirea celor mici (cf. Mc 9,37), despre a deveni cei din urm? ?i slujitorii tuturor (cf. Mc 9,33-36), despre fidelitatea absolut? în c?s?torie (cf. Mc 10,9-12), despre l?sarea bog??iilor (cf. Mc 10,17-27). Acum revine ?i vorbe?te despre primul loc dar exemplul pe care Isus îl aduce este negativ: ?Voi ?ti?i c? cei care sunt considera?i conduc?tori ai popoarelor le domin? ?i cei mari dintre ei î?i fac sim?it? puterea asupra lor” (Mc 10,42). Referin?a este la Roma imperial? cu sateli?ii ei. Sunt unii care se cred mari. To?i domin? ?i îi asupresc pe cei slabi. Cât este de actual? aceast? imagine!

8. ?Primul între voi s? fie servitorul tuturor!”

Isus le spune discipolilor de atunci ?i cre?tinilor din toate timpurile: ?Dar între voi s? nu fie a?a! Dimpotriv?, cine vrea s? devin? mare între voi s? fie sclavul vostru ?i cine vrea s? fie primul între voi s? fie servitorul  tuturor!” ((Mc 10,43-44). Cine vrea s? devin? mare! Isus înva?? cum trebuie orientat? tendin?a de domina?ie. Arat? c? via?a ?i ac?iunile discipolilor trebuie s? serveasc? pentru a construi o comunitate de fra?i. E nevoie ca fiecare s? pun? la dispozi?ie propriile daruri, carismele primite în scopul binelui comun, f?r? a c?uta privilegii. Pentru ce trebuie s? se ac?ioneze în acest fel? Isus r?spunde vorbind despre sine: ?Pentru c? nici Fiul Omului n-a venit ca s? fie slujit, ci ca s? slujeasc? ?i s?-?i dea via?a ca r?scump?rare pentru mul?i” (Mc 10,45). Sunt cuvinte bine chibzuite prin care Isus d? un sens precis mor?ii sale. Înfrunt? în mod liber moartea pe care o vede ca o slujire, o d?ruire de sine pentru al?ii. Textul spune ?ca r?scump?rare pentru mul?i”. Isus ac?ioneaz? ca ?Dreptul suferind” a c?rui moarte devine jertf? de mântuire pentru mul?i, adic? pentru to?i cei care îl vor primi ca pe cel ?d?ruit” de c?tre Tat?l ?i care la rândul lor se vor d?rui. Fiul Omului se prezint? comunit??ii sale ca model de via??. Isus s-a f?cut ultimul ?i slujitorul tuturor, a?a trebuie s? se fac? ?i discipolii s?i.

9. Solidari la jertfa de r?scump?rare

S? rezum?m cele spuse. Voind s?-i abat? pe discipolii s?i de la idolii gloriei de?arte ?i ai domin?rii, voind s? descrie adev?rata identitate a cre?tinului din toate timpurile, Isus nu face altceva decât s? scrie din nou, aplicând-o la persoana sa, figura profetic? a slujitorului lui Dumnezeu: ?Fiul Omului n-a venit ca s? fie slujit, ci ca s? slujeasc? ?i s?-?i dea via?a ca r?scump?rare pentru mul?i” (Mc 10,45). Evanghelia r?stoarn? înv???turile oamenilor. Isus nu a venit ca s? fie slujit, a?a cum fac st?pânitorii popoarelor, dar ca s? ?slujeasc?”. ?Slujitorul” î?i organizeaz? astfel întreaga existen?? încât prin d?ruirea total? de sine ia asupra sa povara mul?imilor. Expresia ?a-?i da via?a ca r?scump?rare”, înseamn? ?a achita datoria” oamenilor, dar mai ales ?a fi solidar” cu ei ?i ?a-?i da via?a” în locul lor. În alte cuvinte, Isus s-a considerat pe sine ca ruda noastr? cea mai apropiat?. Se simte implicat ?i ia pe proprii umeri povara celui cu care a binevoit s? se înrudeasc?. Fiul Omului a venit pentru a tr?i solidar cu oamenii, dovedind în mod palpabil iubirea lui Dumnezeu. Cine vrea s?-l urmeze pe Isus trebuie s? tr?iasc? aceea?i solidaritate pentru a fi un adev?rat discipol al s?u.

10. Exercitarea autorit??ii în Biseric? ?i societate

Desigur, Isus nu neag? rolul autorit??ii în societate ?i în Biseric?. Orice comunitate are nevoie de armonizarea raporturilor între membrii ei ?i de coordonarea serviciilor pentru construirea aceleia?i ?case” comune care s? exprime anticipat împ?r??ia lui Dumnezeu pe p?mânt. Se ?tie îns? c? ambi?ia ?i dorin?a de dominare sunt legate de avantaje economice, de faima ?i prestigiul ce deriv? din ele. ?Se comand?” pentru a putea trage beneficii pentru sine ?i pentru prieteni, ?i doar în plan secundar, dac? mai este loc, ?i pentru al?ii. Se ajunge astfel la situa?ia în care prea pu?ini au prea mult ?i prea mul?i au prea pu?in. De aici deriv? criza de ?credibilitate” care afecteaz? autoritatea în Stat ?i în corpurile intermediare care îl compun. Lec?ia lui Isus este valabil? ?i pentru comunitatea bisericeasc?. ?i apostolilor le-a fost greu s? înve?e lec?ia dat? de Isus, de vreme ce pân? ?i la ultima cin? pascal? a lui Isus discut? între ei despre ?cine este mai mare” (cf. Lc 22,24-30). Isus înva?? c? exercitarea autorit??ii se poate schimba doar atunci când implic? propria existen?? a celui care o de?ine. A sus?ine c? autoritatea trebuie s? devin? ?slujire” nu este ceva nou. Au spus-o mul?i ?i o repet?. Noutatea st? în faptul c? pentru a-i înv??a pe ucenicii s?i cum s? exercite autoritatea Isus aduce ca exemplu felul cum el însu?i a tr?it via?a p?mânteasc? de la început pân? la sfâr?it. Aceasta este indica?ia evanghelic?, simpl? ?i totodat? angajant?, care explic? de ce multele discursuri despre autoritate sunt neconcludente. Situa?ia social? nu se echilibreaz? cu diserta?ii docte despre natura autorit??ii, ci doar schimbând modul de a considera via?a. Lucrurile sunt legate între ele. Autoritatea pe care cineva o exercit?, mare sau mic? nu import?, va fi un moment de ?slujire” ?i de ?solidaritate” numai atunci când consider? întreaga lui via?? ca o ?slujire”, altminteri nu. Când cineva consider? via?a ca o posesie pentru profitul personal, atunci ?i autoritatea legitim? pe care o exercit? (în cas?, în familie, în profesie, în via?a politic? sau bisericeasc?) va fi o putere în avantajul personal. Este valabil ?i aici cuvântul lui Isus: ?Nimeni nu poate sluji la doi st?pâni” (cf. Lc 16,13). Nu se poate tr?i urmând dou? moduri contrastante de a gândi: unul pentru via?a proprie ?i altul pentru autoritatea cu care cineva a fost împuternicit. Predomin? mereu o singur? orientare. Din p?cate, cea pentru interesul egoist ?i nu disponibilitatea umil? de slujire a semenilor.

11. Via?a ca slujire

Vi?a este un capital care cre?te pe m?sur? ce este investit în iubire. D?ruind-o se dobânde?te. D?ruind-o nu se împu?ineaz? ci spore?te. Este un proiect de slujire a?a cum înva?? Isus: ?În dar a?i primit, în dar s? da?i” (Mt 10,8). Asta înseamn? slujire dup? exemplul lui Isus: ?Fiul Omului n-a venit ca s? fie slujit, ci ca s? slujeasc? ?i s?-?i dea via?a ca r?scump?rare pentru mul?i” (Mc 10,45). Prin harul lui Cristos omul se dep??e?te pe sine, poate dep??i propriile limite ?i înstr?in?ri, p?catul ?i moartea. Este un imens proces de valorizare pe care Isus Cristos, marele preot al Noului Leg?mânt îl realizeaz?, prezentându-i Tat?lui ceresc, mai ales în Euharistie, întreaga noastr? activitate ca slujire. Participarea la marea ?Slujb?”, adic? la sfânta ?i dumnezeiasca Liturghie, nu marcheaz? doar o parantez? în scurgerea vie?ii sau în activitatea zilnic?. Împreun? cu Cristos ?i în Cristos împlinim o slujire fundamental? ce d? un sens complet tuturor ostenelilor umane, imensului efort al umanit??ii pentru o lume mai solidar? ?i mai dreapt?. A?adar, suntem chema?i s? fim fideli lui Dumnezeu ?i fideli oamenilor; solidari cu Dumnezeu ?i solidari cu semenii no?tri. A?a credem ?i ne a?a ne str?duim s? tr?im sus?inu?i de harul Domnului implorat în rug?ciune st?ruitoare: ?Fie, Doamne, mila ta asupra noastr?, dup? cum ?i noi am sperat în tine!” (Ps 32/33,22).

12. Rug?ciunile Bisericii

?Dumnezeule atotputernic ?i ve?nic, d?-ne, te rug?m, harul, s? voim întotdeauna ceea ce voie?ti tu ?i s?-i slujim m?ririi tale cu inim? neîmp?r?it?” (Rug?ciunea zilei). ?D?-ne, te rug?m, Doamne, bucuria, s? slujim cu suflet liber la sfântul altar, pentru ca, purifica?i de harul t?u, s? fim sfin?i?i de tainele prin care î?i slujim” (Asupra darurilor). ?Te rug?m, Doamne, d?-ne harul s? afl?m noi puteri în împ?rt??irea cu tainele cere?ti; binecuvânteaz?-ne cu bunurile acestei vie?i ?i adânce?te în noi cunoa?terea bucuriilor ve?nice” (Dup? Împ?rt??anie).

S? ave?i o ?Duminic? binecuvântat?” cu bucuria pream?ririi lui Dumnezeu ?i a slujirii semenilor.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 19 octombrie 2024)